CAMPIOANELE DE AUR CU MEDALII DE BRONZ
Editoriale, Handbal, National duminică, ianuarie 3rd, 2016 
România a obținut medaliile de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca – 2015. Un bronz special, poleit cu aur, pentru că doar un gram de noroc a lipsit ca medalia să fie în întregime de aur. Şi mai important, pentru că a fost o victorie supremă a talentului, a dăruirii, a dorinţei, a unităţii de grup, a încrederii, a optimismului, a puterii mentale….a multor lucruri atât de importante, care împreună au creat o ECHIPĂ DE AUR.
Îndrăznesc să spun că nativ, suntem una din cele mai talentate naţiuni în ceea ce priveşte handbalul, şi sportul în general. Indiferent de locul ocupat de echipă, mereu au fost nominalizate jucătoare din România drept cele mai bune pe posturile lor sau cele mai bune din lume. Şi la acest campionat mondial s-au remarcat Cristina Neagu – declarată cea mai bună jucătoare a turneului, cel mai bun inter stânga şi cea mai bună marcatoare, Valentina (Alice) Ardean Elisei – cea mai buna extremă stânga, Eliza Buceschi, cel mai bun centru din generaţia tânără, Aurelia (Mica) Brădeanu, Paula Ungureanu, Oana Manea, Adriana Nechita şi nu doar, fiecare jucătoare din echipă a avut rolul ei foarte important şi au demonstrat că oricând pot ajuta echipa: Ionica Munteanu, Luciana Marin, Gabriella Szucs, Melinda Geiger, Gabriela Perianu, Laura Chiper, Ana Maria Tănăsie, Crina Pintea, Patricia Vizitiu, Diana Petrescu.
Însă de-a lungul timpului au fost momente în care nu am reuşit să punem în valoare acest talent, poate chiar datorită faptului că nu am crezut suficient în el şi în echipă, poate pentru că de multe ori ne-am gândit doar la ce e acum, nu şi cum să construim pentru a fi bine şi mâine. Acest mondial a fost unul special nu doar prin prisma medaliilor câştigate, ci prin tot ceea ce s-a întâmplat cu echipa României.
Toţi, începând cu echipa, au recunoscut că a fost un început mai greu, eu aş zice chiar explicabil, dacă gândim în ansamblu şi cântărim mai multe aspecte: timpul relativ scurt de când era noul antrenor şi mai ales de când juca această echipă împreună – e nevoie de timp, răbdare, înţelegere, multă muncă, meciuri, chiar multe încercări pentru a găsi soluţia optimă. Sunt momente când trebuie să faci tot posibilul pentru a te pregăti pentru momentele decisive, trebuie să încerci să scoţi maxim din ceea ce ţi se oferă şi cel mai important, să faci totul pentru a deveni o echipă puternică şi unită în orice moment.
Însă, pas cu pas, echipa a învăţat din propriile greşeli, a devenit tot mai puternică, mai unită, mai încrezătoare, dovedind că sloganul “ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI” nu sunt doar nişte vorbe simple. Unitatea grupului a devenit principala “armă” a echipei României, de la jucătoare, staff tehnic, până la suporterii din tribună, care au mers în Danemarca pentru a fi alături de echipă. În momentele bune, în momentele grele, toţi au fost un singur suflet şi asta s-a simţit chiar şi din faţa televizorului. Experienţa şi maturitatea jucătoarelor consacrate, energia şi entuziasmul tinerelor jucătoare, încrederea, optimismul şi munca staff-ului tehnic, susţinerea suporterilor s-au îmbinat frumos şi au creat un tot unitar.
“PENTRU CINE JUCĂM NOI? PENTRU NOI!” – o nouă încurajare a echipei, cu o mare încărcătură emoţională, ce a arătat încă o dată acea coeziune puternică a grupului, o dorinţă imensă, crearea unei legături invizibile menite să protejeze echipa şi să o ajute să treacă peste orice şi oricine. Şi mai important, cred că toţi trebuie să înţeleagă că în primul rând pentru ele trebuie să joace, pentru talentul lor, pentru munca lor, pentru toate sacrificiile făcute întreaga carieră. Aşa cum au spus şi fetele, “NOI” înseamnă România, o întreagă familie handbalistică formată din echipă şi toţi cei care sunt alături de ea, la bine şi la greu.
Trebuie remarcată şi echipa tehnică, aportul ei la această performanţă. Aşa cum a spus şi Tomas Ryde, o echipă de profesionişti în care fiecare a avut un rol foarte important, dus până la capăt cu multă responsabilitate şi dăruire: Tomas Ryde – antrenor principal, Costică Buceschi – antrenor secund, Nicoleta Alexandrescu – șef delegație, Florin Oancea – medic, Radu Cheregi – analist video, Adrian Ionescu – kinetoterapeut, Dragoș Luscan – preparator fizic, Claudiu Mărășteanu – maseur.
O echipă tehnică ce a arătat că performanţa se poate realiza şi cu zambetul pe buze, colaborând, discutând deschis, cu încurajări şi multă încredere. Mi-a rămas în minte ceva spus de Tomas, că rolul principal al antrenorului nu e acela de a spune jucătoarelor ce sa facă în teren, pentru că ele ştiu foarte mult handbal, ci să le ajute să pună în valoare ceea ce ştiu, să comunice pentru a găsi ele însele cele mai bune soluţii. Are mare dreptate, pentru că de foarte multe ori jucătoarele trebuie să ia decizii în teren, fără a putea vorbi cu antrenorul, inclusiv în momentele decisive şi contează enorm ca ele să fie încrezătoare, să nu se teamă sau să ezite.
Nu pot să nu menţionez galeria minunată a României, acei oameni speciali care au făcut sacrificii pentru a putea fi alături echipei pe tot parcursul campionatului mondial. Au făcut tot posibilul şi au trecut peste toate problemele pentru a sprijini echipa în fiecare moment, pentru ca fetele să audă încurajările lor şi într-o sală plină cu danezi, pentru a se bucura alături de echipă. Sunt oameni ce merită toată aprecierea şi de la care sper că vor învăţa cât mai mulţi, pentru că e nevoie ca unii oameni să înveţe ce înseamnă să fi alături de valorile naţionale şi să respecţi! Poţi susţine printr-un mesaj de încurajare, printr-o sugestie, chiar şi prin intermediul emiterii unei păreri despre cum s-ar putea îmbunătăţii lucrurile, dar nu jignind, nu acuzând doar de dragul de a o face, nu crezându-te atotştiitor, emiţând nişte judecăţi fără a gândi în ansamblu înainte, de a pune în balanţă totul, de a te pune pentru un minut măcar în “loja acuzatului”.
Sper ca experiența trăită în cadrul acestui campionat mondial şi această medalie obţinută să reprezinte un nou început pentru echipa României şi pentru toţi iubitorii de handbal şi sport. Să învăţăm cu toţii că încrederea e un factor extrem de important în realizarea performanţei şi în susţinerea ei, că pentru a reuşi e nevoie să fim uniţi, împreună totul poate fi mai uşor. Să fim conştienţi de valoarea noastră şi să luptăm până la capăt pentru realizarea idealurilor!
Surse foto: arhiva FRH, gettyimages.com
