De vorbă cu junioarele campioane: Dana Abed Kader: – “Faţă de anul trecut, am fost o echipă mai unită, am fost ca o familie”
Handbal, National luni, august 11th, 2014Dana Abed Kader a participat la Campionatul Mondial de handbal junioare din Macedonia, fiind refăcută după o accidentare, cu doar câteva zile înainte de startul competiţiei. Iată ce a avut de spus pivotul de la ASC Şcoala 181 SSP Guard Bucureşti pentru jurnalsportiv.ro:
Jurnalsportiv.ro: – Dana, cu tine am discutat şi după Campionatul European din Polonia. Ce crezi că s-a schimbat la echipă faţă de anul trecut?
Dana Abed Kader : – Faţă de anul trecut am fost o echipă mai unită, am fost ca o familie iar antrenorii s-au impus mai mult.
Jurnalsportiv.ro: – A contat şi experienţa de anul trecut pentru că ştiaţi şi celelalte echipe de valoare?
Dana Abed Kader: – Da, a contat. Am ştiut ce echipe sunt prezente, cu toate că au fost şi echipe extrem de puternice, mai bune faţă de anul trecut.
Jurnalsportiv.ro: – Aţi crescut de la meci la meci. S-a văzut că v-aţi dorit foarte mult un reyultat notabil.
Dana Abed Kader: – Înainte să plecăm, ne-am spus că mergem să luăm o medalie şi nu mai discutăm despre altceva. S-a ştiut cu cine suntem în grupă şi ne-am antrenat pentru echipele astea.
Jurnalsportiv.ro: – Aţi început puţin mai greu în primele 5 partide. Ce vă spunea domnul Roşca în pauze? După timeout eraţi cu totul altă echipă.
Dana Abed Kader: – Ne mai dădea nişte indicaţii şi ne încuraja. Ne zicea că este păcat să pierdem o medalie pentru că am muncit foarte mult vara asta.
Jurnalsportiv.ro: – Au fost şi momente mai grele. La pauză eraţi la egalitate cu Croaţia şi cu Muntenegru a fost iar un meci strâns, până aproape de final. Aţi arătat altă determinare faţă de cum sunt unele echipe româneşti care se pierd spre final. De unde vine forţa asta interioară?
Dana Abed Kader: – De la noi vine determinarea, pentru că ne-am ambiţionat foarte mult, mai ales cu Muntenegreu. Ne-am amintit ce ne-au făcut fetele anul trecut (au pierdut meciul pentru locurile 5-6) şi am zis să ne luăm revanşa.
Jurnalsportiv.ro: – În sferturi, aţi întâlnit Olanda, care a bătut Ungaria, o surpriza imensă. V-aţi aşteptat să aveţi un start aşa de bun cu Olanda? Le-aţi dominat de la început până la sfârşit.
Dana Abed Kader: – Şi pentru noi a fost o surpriză imensă că Olanda a bătut Ungaria, cu toate că Ungaria a bătut Rusia şi alte echipe puternice. Domnul Roşca spunea despre Olanda că este o echipă destul de bună şi ne-am ambiţionat foarte tare. Nu a fost nicio jucătoare care să spună că nu mai poate.
Jurnalsportiv.ro: – Ai început Turneul Final din postura de rezervă. Am văzut că şi de pe margine îţi încurajai echipa, aproape la fiecare acţiune. Nu este uşor să accepţi că trebuie să-ţi încurajezi echipa indiferent de situaţie.
Dana Abed Kader: – Chiar mă bucuram pentru colegele mele. Ştiam că o să mă schimbe la un moment dat cu colega mea (Lorena Ostase). De fapt, la Campionatul European, colega mea nu a fost pentru că a avut o accidentare înainte de European şi am rămas 2 pivoţi. Acum, am fost 3 şi domnul profesor a avut nevoie de fiecare dintre noi.
Jurnalsportiv.ro: – Unde crezi că sunt emoţiile mai mari? Pe teren sau pe bancă?
Dana Abed Kader: – Când începe meciul ai emoţii pe bancă, dar când intrii pe teren nu mai ai emoţii deloc pentru că ştii că poţi şi te ajută şi colegele.
Jurnalsportiv.ro: – Acum sa vorbim şi câteva lucruri despre tine. Faţă de anul trecut, ai avut o problemă de sănătate. Ai avut emoţii că poţi pierde acest Mondial?
Dana Abed Kader: – Am avut foarte mari emoţii. De fapt, în gândul meu, credeam că nu o să mai ajung la Campionatul Mondial. Am pierdut deplasarea în Suedia la Open şi când am fost la doctor şi se uita în calendar să vadă dacă mă fac bine la timp, am început să plâng. Eram foarte supărată, am muncit 3 ani la rând să ajung la Campionatul Mondial şi pentru o accidentare banală neintenţionată, puteam să pierd această competiţie. Am avut fractură, mi s-a rupt osul în doua la deget, de la mana dreaptă. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat şi am putut participa. Am avut un meci de pregătire cu Ştiinţa, cu câteva zile după ce mi-am scos mâna din ghips şi i-am arătat domnului Roşca faptul că pot şi că vreau. Aşa l-am făcut şi pe dânsul să aibă încredere în mine.
Jurnalsportiv.ro: – Spune-ne cum este Dana Abed Kader ca persoană?
Dana Abed Kader: – Eu sunt foarte emotivă. Sunt tot timpul cu zâmbetul pe buze indiferent de situaţie.
Jurnalsportiv.ro: – De când faci handbal, ai simţit că te vei dedica total pentru acest sport?
Dana Abed Kader: – La început, când m-am dus primele zile, mama nu a fost de acord să fac handbal, dar după ce am văzut că pot, i-am spus mamei mele că vreau să fac acest sport. Am început la Scoala nr. 2, m-a ajutat şi doamna profesoară Dorina Popa. Am spus că poate mă ajută handbalul şi chiar mă ajută. Chiar visez să ajung mai departe în acest sport.
Jurnalsportiv.ro: – Sunteţi văzute cu totul altfel faţă de anul trecut. Acum primiţi foarte multă atenţie.
Dana Abed Kader: – Da, nu am crezut că putem primi atâta atenţie, dar a fost extraordinar. Ne simţim foarte bine. A fost puţin sufocant la început că trebuia să mergem la emisiuni, dar a fost foarte bine, chiar mi-a plăcut. Nu s-a terminat încă, mai trebuie să dăm interviuri.
Jurnalsportiv.ro: – Ştiu că stai cu mama ta şi cu sora ta, tot handbalista (Sara Abed Kader). Ai simţit încurajari din partea lor?
Dana Abed Kader: – Da, mama, mai ales, mi-a fost mereu alături în momentele grele, m-a ajutat. Ca orice jucător, aveam zile mai slabe când nu-mi ieşea la meciuri şi plângeam, nu ştiam ce să fac şi mama mereu m-a încurajat. Chiar m-a ridicat. Şi sora mea este la aceeaşi echipă de club (ASC Şcoala 181 SSP Guard Bucureşti) şi mă ajută foarte mult. În Macedonia au fost câţiva părinti care au fost lângă noi. Nu am crezut că o să ajungă mama în Macedonia să ma vadă la Campionatul Mondial. Chiar am avut emoţii când a venit mama. Ziua de naştere a mamei mele este pe 11 august şi cu această ocazie vreau să-i transmit un simplu, dar din suflet: “La mulţi ani cu sănătate”!
Jurnalsportiv.ro: – Medalia este a ta, dar sunt ferm convins că ai avut şi ajutor de la spate. Acum poţi să le mulţumeşti persoanelor de lângă tine, cui crezi de cuviinţă.
Dana Abed Kader: – În primul rand îi mulţumesc mamei mele că mi-a fost alături, fraţilor mei şi doamnei Dorina Popa, care m-a descoperit. Vreau să-i mulţumesc foarte mult, că mi-a fost de multe ori alături, domnului profesor Gavrila Maximilian. M-a ajutat foarte mult.
Jurnalsportiv.ro: – Mulţumesc Dana şi mult succes în continuare!
Dana Abed Kader: – Mulţumesc frumos!