Din seria povestilor sportive – CARMEN ANDREEA AMARIEI
Handbal, Reportaje marți, februarie 21st, 2017
Vă prezentăm o nouă poveste sportivă – cea a lui Carmen Andreea Amariei, o legendă a handbalului feminin din România. Dublă medaliată cu echipa națională de tineret a României, Carmen s-a consacrat evoluând pe postul de inter stânga, însă concomitent a jucat și pe postul de inter dreapta, deși era jucătoare de mână dreaptă.
S-a născut pe 3 septembrie 1978 în Cluj-Napoca, unde locuiește și în prezent. În 2013, s-a retras din activitate după o accidentare la umăr, SCM Craiova fiind ultima echipă la care a evoluat. În sezonul 2013-2014 Carmen a antrenat echipa clubului craiovean, ulterior antrenând echipa „U” Alexandrion, până în noiembrie 2016. De asemenea, a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, unde a urmat specializarea handbal. În cadrul facultății a obținut un master în Management Sportiv.
Deși inițial a practicat atletismul, Carmen a făcut primii pași în handbal chiar din școala generală, sub îndrumarea domnului Dezmeri Alexandru. Ulterior, a continuat handbalul de performanță în cadrul Clubului Sportiv Școlar Viitorul Cluj-Napoca, în cadrul căruia și-a petrecut junioratul până în anul 1997, când s-a transferat la Oltchim Rm. Vâlcea.
Anul 1999 a reprezentat începutul aventurii internaționale pentru Carmen, cand s-a transferat la echipa franceză E.S.B.F. Besançon, unde a rămas până în 2004. Ulterior, s-a transferat în Danemarca, la clubul Randers HK, dar s-a mutat în același an la campioana Danemarcei, Slagelse FH, fiind antrenată de fosta glorie a handbalului danez, Anja Andersen. Între anii 2007-2009 a revenit în România, la Cluj, apoi la Brașov, după care s-a întors în Danemarca, la Copenhaga, până în 2010. Ulterior s-a transferat la Viborg pentru un sezon, a revenit în țară la Terom Iași, încheindu-și activitatea la SCM Craiova, în anul 2013, forțată și de o accidentare gravă la umăr.
Cele mai importante participări şi realizări la nivel de naţională:
* 1995 – Aur la Campionatul Mondial pentru Tineret - Brazilia;
* 1997 – Bronz la Campionatul Mondial pentru Tineret - Coasta de Fildes;
* 1998 – Campionatul European – locul 11;
* 1999 – Campionatul Mondial – locul 4 .
* 2000 – Jocurile Olimpice Sydney – locul 7;
* 2002 – Campionatul European – locul 7;
* 2003 – Campionatul Mondial – locul 10;
* 2004 – Campionatul European - locul 7;
* 2008 – Jocurile Olimpice Beijing – locul 7;
* 2008 – Campionatul European – locul 5;
* 2009 – Campionatul Mondial – loc 8;
* 2011 – Campionatul Mondial – loc 13;
Performanţe la nivel de club:
* Campioană națională de junioare cu CSS Viitorul Cluj Napoca – 1994, 1995, 1997;
* Liga Națională: – locul 1 cu Oltchim Rm. Vâlcea – 1997, 1998, 1999;
– Finalistă cu Rulmentul Brașov – 2009;
* Câștigătoare Cupa României cu Oltchim – 1998, 1999;
* Câștigătoare Liga Campionilor cu Slagelse – 2005, 2007;
* Câștigătoare Cupa Cupelor EHF cu ESBF Besançon – 2003;
* Trofeul Campionilor EHF - Finalistă cu ESBF Besançon – 2003 si cu Slagelse – 2007;
* Câștigătoare Liga Daneză de Handbal cu Slagelse – 2005, 2007;
* Liga Franceză de Handbal:
– Câștigătoare cu ESBF Besançon – 2001, 2003;
- Finalistă cu ESBF Besançon – 2002, 2004;
* Câștigătoare Cupa Danemarcei cu FCK Håndbold – 2010;
* Câștigătoare Cupa Franței cu ESBF Besançon – 2001, 2002, 2003;
Distincții individuale:
* Cea mai bună marcatoare la Campionatul Mondial din 1999 (67 de goluri în 18 meciuri);
* Cel mai bun inter dreapta din Campionatul Danemarcei – 2007;
* Cea mai bună marcatoare a Ligii Naționale - 2000 (178 de goluri);
* Palmares la echipa naţională a seniorilor – 182 jocuri / 855 goluri.
1. Cum ai făcut primii paşi în lumea handbalului (unde, cu cine)? Care au fost principalii tăi susţinători şi când te-ai apucat de acest sport ?
Aveam 13 ani şi practicam atletismul de 2 ani până într-o zi când o colegă din școala generală m-a întrebat dacă doresc să particip la un turneu de handbal în cadrul şcolii. Răspunsul a fost da, iar mai apoi aceeaşi colegă m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să practic acest sport şi în cadrul clubului CSS VIITORUL CLUJ-NAPOCA. Aşa am făcut primii paşi spre acest sport.
2. Ce te-a determinat să alegi handbalul şi care a fost momentul în care ai ştiut că asta vrei să faci, la modul profesionist?
Întotdeauna mi-au plăcut sporturile cu mingea, iar la începuturi am practicat ambele sporturi, timp de 3 luni de zile, după care m-am decis să rămân doar la handbal.
3. Oamenii importanţi care şi-au lăsat amprenta asupra carierei tale. Ai avut/ai jucători preferaţi, pe care i-ai considerat un exemplu de urmat?
Primul meu antrenor a fost Dezmeri Alexandru, iar apoi l-am avut că antrenor pe domnul Mărginean Gheorghe, de la care pot spune că am învăţat abc-ul handbalului. Toţi antrenorii pe care i-am întâlnit în decursul carierei mele şi-au lăsat câte o amprenta pozitivă şi m-au ajutat să devin o mare sportivă, dar nu în ultimul rând să devin un caracter puternic.
4. Care au fost cele mai importante echipe la care ai evoluat? Şi unde te-ai simţit cel mai bine?
La toate echipele m-am simţit foarte bine şi am împărtăşit momente de bucurie, de tristeţe. La CSS Cluj am câştigat medalii de aur şi argint, am promovat în Liga Naţională în 1996. La Oltchim am câştigat campionatul intern în toţi anii, acolo a fost prima mea experienţă în Liga Campionilor şi pot spune că a fost rampa de lansare către handbalul mare. Apoi am plecat în Franţa la Besancon, unde, la fel, am trăit clipe minunate timp de 4 ani şi jumătate, am avut multe împliniri şi bucurii.
Apogeul carierei mele a fost în Danemarca, la echipa Slagelse DT, unde am avut ocazia să fiu printre cele mai bune jucătoare din lume. Pot spune că acolo m-am simţit împlinită din punct de vedere handbalistic.
M-am întors în ţară la Cluj, apoi la Braşov, după care am plecat din nou în Danemarca, de această dată la Copenhaga, după care la Viborg. Ultimul meu an din carieră l-am jucat la Craiova, unde din păcate m-am accidentat foarte grav la umărul stâng şi nu am mai putut să mă recuperez pentru a mai evolua pe teren.
5. Cum a fost trecerea de la junioare la senioare? Ştim cu toţii că sunt multe probleme în ceea ce priveşte acest lucru, şi multe sportive talentate se pierd în acele momente.
Pentru mine nu a fost foarte grea această trecere şi nu aş putea spune de ce… însă pot să văd acum în calitate de antrenor că pentru multe fete este foarte grea această trecere şi cred că prima cauza este cea emoţională. Multe fete tinere nu sunt pregătite psihic şi emoţional pentru a evolua la nivel de senioare imediat ce împlinesc 18 ani.
6. Care au fost cele mai frumoase momente ale carierei, de până acum? Dar cele mai grele momente? Au fost momente când ai vrut să renunţi?
Când am câştigat prima medalie cu CSS Viitorul Cluj-Napoca, Campionatul Mondial din 1999, când ne-am calificat la Olimpiada, mai apoi câştigarea Cupei Cupelor cu Besancon, însă bucuria cea mai mare a fost când am câştigat trofeele Ligii Campionilor cu Slagelse.
Primul moment greu, poate cel mai greu şi carieră mea a fost în 2000, când m-am accidentat pentru prima dată la genunchiul stâng, ruptură de ligamente încrucişare, înaintea Olimpiadei şi nici după 6 luni de la accidentare nu mi-a spus nimeni ce am cu adevărat. A fost primul moment în care m-am gândit să renunţ la handbal.
În viaţă unui sportiv de performanţă apar de mai multe ori momente în care te gândeşti să renunţi, dar diferenţa dintre cei puternici şi cei mai puţin puternici o face puterea de a trece cu bine peste acele perioade dificile care sunt inevitabile într-o carieră. Am avut parte de foarte multe accidentări din păcate, dar am reuşit de fiecare dată să mă ridic şi să continui ceea ce iubeam – am avut 14 intervenţii chirurgicale în toată cariera…
7. Cum ai reuşeşti să depăşeşti momentele grele, după înfrângeri? Şi ce-ţi placea să faci după victorii?
Am învăţat să pierd, deşi nu îmi place deloc sentimentul şi după un eşec îmi place să mă analizez şi să descopăr erorile pe care le-am făcut. După victorii mă bucurăm alături de echipa, iar apoi mă întâlneam cu persoanele dragi mie.
8. Cum ai reuşit să găseşti forţă de a reveni după accidentări? Care crezi că e principala cauza a numărului mare de accidentări la sportivii români, încă de la vârste fragede?
În primul rând forţa o găseşti în tine, iar apoi sunt persoanele care te iubesc şi te respectă, pot să te ajute să continui ceea ce ai început. Cauzele sunt multiple, pot fi de alimentaţie, de la modul de viaţă pe care-l au etc…
9. Ce te motiva cel mai mult în evoluţiile tale? Ai avut vreun ‘ritual’, înainte de meci, care consideri că te ajuta la concentrare? Şi ce te descuraja?
Să fiu mai bună decât ieri, totul ţine de atitudine! Nu am ritualuri şi nici superstiţii. Mă descurajează lipsa atitudinii şi lipsa dorinţei de a învăţa, de a te dezvolta ca individ şi ca sportiv.
10. Când a fost primul meci jucat la echipa națională? Ne poţi descrie ce ai simţit atunci? Ce înseamnă echipa naţională pentru ţine?
Primul meci la echipa naţională a fost când aveam doar 17 ani, iar sentimentul era unul fantastic, o bucurie imensă şi o recunoştinţă că tot ceea ce făcusem până atunci nu putea să fie decât foarte bine. La echipa naţională îţi reprezinţi ţară, o faci pentru ţine şi pentru poporul tău, iar asta te face să fii mândru.
11. Ce ai ales să faci după încheierea sportului de performanţă, ne poţi spune câteva lucruri despre activitatea ta de acum?
Am început sa antrenez în 2013, la Craiova şi pot spune ca este o altă experienţă, mult mai grea şi care te supune la o sumedenie de încercări, iar satisfacţiile sunt diferite. Sunt la debutul carierei şi tot ce îmi doresc este să reuşesc să transmit mai departe ceea ce am învăţat ca jucătoare şi ceea ce voi învăţa în continuare. Îmi place enorm de mult antrenoratul si ceea ce am realizat la Cluj, cu o echipa tânără, dar de perspectivă, m-a bucurat enorm. Este o muncă grea, dar așa cum am zis, satisfacțiile sunt diferite.
12. În opinia ta, care sunt principalele probleme cu care se confruntă handbalul românesc, în general? De ce crezi că e fi nevoie că să se menţină pe podiumurile europene şi mondiale la toate grupele de vârstă şi gen?
În toate campionatele sunt diverse probleme şi cel mai important este să încercăm să le rezolvăm, nu doar să le descoperim. Despre rezultate pot spune că sunt bune, am luat medalia de bronz la ultimul Campionat Mondial.
13. Să încercăm să cunoaştem şi omul din spatele sportivului. Cum ai descrie omul Carmen Amariei? Care ar fi principalele calităţi, dar şi defecte? Care sunt pasiunile tale, lucrurile ce te relaxează, locurile preferate ?
Sunt un om simplu care încearcă în permanență să îmbunătăţească ceva la el, să se dezvolte şi să se bucure de frumusețea vieții. Eu şi Cosmin avem un băieţel şi este comoara noastră, pot spune că este trofeul cel mai mare al vieții noastre, de care ne bucurăm în fiecare zi. Că orice om am şi defecte cu care îmi place să lucrez şi încerc să le diminuez, chiar să le elimin. Îmi plac excursiile, echitaţia şi desenele animate.
Multumim, Carmen, pentru că ne-ai împărtășit povestea ta.
Îți doresc multă sănătate și mult succes în tot ce îți propui.
Foto: 1 -Madalina Donose, 2 -Carmen Doandesi, 3 -Robert Beck SI, 4 – Getty images (Lars Ronbog), 5 – hfoto.dk, 6 – Zimbio.com , 7 – Carmen Doandesi, 8 – arhiva personala Carmen AmarieiSursa informatii: WIikipedia, Istoria handbalului romanesc, frh;
