Din seria povestilor sportive – MANUELA RADULESCU MANDA
Handbal, National, Reportaje marți, ianuarie 19th, 2016
Astăzi vă prezentăm povestea sportivă a MANUELEI RĂDULESCU MANDA. Manuela este jucătoare de handbal și evoluează în prezent la HCM Râmnicu Vâlcea, pe postul de pivot. S-a născut în 22 Iulie 1980, la Caracal. Din anul 2010, după o relație de 4 ani, Manuela este căsătorită cu Ionuț Emil Manda – și el sportiv de performanță, component al echipei de volei Dinamo București, familia lor fiind întregită în anul 2015 cu o frumoasa fetiță, Melek Ioana.
Primii pași în handbal au fost făcuți la Caracal, la vârsta de 12 ani, sub îndrumarea domnului Gherghe Costinel, fiind legitimată la CSS Caracal. Ultimii 2 ani ai junioratului și i-a petrecut la Oltchim Rm. Vâlcea, până în anul 1999. O dată cu terminarea junioratului, Manuela a făcut pasul spre senioare la Hidrotehnica Constanța, între 1999-2002. Între anii 2002-2004 a jucat la HCF Piatra Neamț, între 2004-2006 la Astral Posta Câlnău (Buzău). Începând cu anul 2006 până în 2008 a fost legitimată la HCM Roman, între 2008-2010 la Dunărea Brăila, 2010-2012 la Oțelul Galați, între 2012-2013 la CSM Ploiești, și între 2013-2014 la ASC Corona Brașov. În sezonul 2014-2015 a întrerupt activitatea sportivă, fiind însărcinată, revenind actualul sezon, 2015-2016 la HCM Rm.Vâlcea.
Manuela a bifat prezențe la echipele naționale de junioare și tineret, iar la naționala de senioare, în 2004 a ratat prezența la CE din cauza unei accidentări, revenind în lotul României în anul 2013.
Performanțe obținute cu echipa de club:
* 1998 – campioane naționale junioare – Oltchim Rm. Vâlcea;
* 1999 – vicecampioane naționale junioare – Oltchim Rm. Vâlcea;
* 2010 – bronz Liga Naționlă cu HC Dunărea Brăila;
* 2014 – argint Liga nașională cu ASC Corona Brașov;
De această dată o să vă prezentăm povestea vieții sportive a Manuelei Rădulescu Manda chiar prin cuvintele ei, pornind de la întrebările noastre prezente în interviurile anterioare:
Handbalul, pasiunea mea!
Povestea carierei mele, ca să zic așa, începe pe la 12 ani, în orașul meu natal, Caracal. Primul meu antrenor a fost Gherghe Costinel, un antrenor blând și cu multă dragoste pt meserie. Dânsul mi-a îndrumat primii pași către sportul de performanță. Îmi amintesc cu drag acea perioadă, eram mândre că ne recunoaște lumea prin oraș!
Părinții mei m-au sprijin, în special mama, iubește acest sport și cred că număr pe degete meciurile pe care nu le-a putut urmări, tata a fost un pic mai neîncrezător, își dorea ca fata lui să facă școală, nu să piardă vremea, dar nu m-a convins.
M-am apucat de sport, handbal în special, pentru că eram foarte înaltă și toată lumea spunea că trebuie să fac sport. M-am îndrăgostit de handbal pe loc, iremediabil și am știut că asta trebuia să fac atât cât o să pot…
Mi-am terminat junioratul la Oltchim, iar pasul către seniorat l-am făcut la Hidrotehnica Constanța. După o convocare la lotul de tineret, domnul Muși mi-a oferit șansa următorului pas, handbalul de performanță. Am jucat la multe echipe în România, pentru că întotdeauna mi-am dorit să ating un nivel cât mai înalt.
Fiecare echipă și fiecare antrenor cu care am lucrat și-au pus amprenta asupra carierei mele și nu numai, asupra omului care sunt acum. Cred ca în viață trebuie să ai noroc si multă dorință, să faci ceea ce-ți place, doar așa poți fi mulțumit și împăcat cu tine!!! Handbalul mi-a oferit cele mai mari satisfacții, dar și momente peste care nu am crezut că pot trece. Am pierdut prezența la un campionat european din cauza unei accidentări și a fost greu să trec peste, psihic și fizic. Dar mi-am dorit să continui, am tras de mine și m-am recuperat după o operație la genunchi, n-a fost ușor, dar am reușit, nu puteam renunța la ceea ce-mi doream. Nu cred că există un motiv anume pentru care te accidentezi, uneori poate neatenția, uneori contactul (e un sport dur), uneori viață extra-sportivă te poate aduce în pragul unei accidentări (sportul înseamnă disciplina).
Acum sunt mândră atât de medaliile obținute la junioare, dar și de cele 2 medalii la senioare (2009-2010 – bronz cu HC Dunărea Brăila, 2013-2014 – argint cu ACS Corona Brașov). Sunt mândră de convocarea la lotul național de senioare din 2013 – pentru meciurile de calificare la CM, este o senzație ce nu poate fi descrisă în cuvinte, când ți se cântă imnul țării, când știi că o țară întreagă te susține. În același timp ai parte și de presiune, gândul că trebuie să dai tot ce este mai bun te poate ajuta sau te poate “îngropa”.
Nu sunt o persoană superstițioasă, nu am ritualuri înainte de un meci, mă concentrez cât pot de bine și intru în teren doar pentru victorie, dar nu întotdeauna câștigi, orice joc are un învins. După astfel de meciuri ma gândesc unde am greșit, ce puteam să fac mai bine, merg la antrenament, încerc să îmbunătățesc acele lucruri, să nu le mai repet în următorul. Victoriile aduc satisfacții, înfrângerile învățăminte!!! Cred că mentalitatea ne lipsește pentru a fi din nou sus, pe podium. Mentalitatea de învingător trebuie să o ai încă din juniorat, trebuie să crești cu ea, dacă o ai poți să reușești lucruri mari!!!
Nu m-am gândit niciodată ce voi face după handbal, pentru că încă nu mă gândesc să renunț, voi vedea când o să ajung în acel punct, dar cred cu tărie că pentru a fi antrenor, unul bun, trebuie să ai “har”!!!
Sunt o persoană ambițioasă, activă, îmi plac lucrurile simple care îmi aduc bucurie, sunt încăpățânată. Mă relaxează momentele petrecute cu familia mea (soțul, sportiv şi el și fiica noastră), cu prietenii noştri, un film bun.Cam asta ar fi pe scurt povestea mea!!! Mulțumesc!!! Mulțumim și noi, Manuela, pentru că ne-ai împărtășit povestea ta sportivă. Îți dorim mult succes mai departe și o viață frumoasă ălaturi de familia ta. Sursa foto: arhiva personala Pagina facebook HCM Ramnicu Valcea, autor: Dan Lixandru Pagina facebook ASC Corona Brasov
