Handbal junioare 1: Declarațiile medaliatelor cu bronz de la LPS Roman
Handbal, National, Reportaje marți, mai 6th, 2014Formația LPS Roman a reușit să obțină locul 3 la Turneul Final de handbal junioare 1, ce s-a desfășurat săptămâna trecută la sala Lucian Grigorescu. Romașcancele au terminat prima faza a campionatului național, doar pe locul 4, ultimul care aducea calificarea la turneul semifinal 1. Vârful de formă avea sa fie prins însă, la Turneul Final, când moldovencele au obținut medalia de bronz, aparent o surpriză a acestei competitii.
Jurnalsportiv.ro vă prezintă declarația antrenorului Ioan Holban, după aceasta reușită, dar și impresiile fetelor de la LPS Roman.
Ioan Holban (antrenor): “Obiectivul echipei a fost calificarea la Turneul Final si obținerea unui rezultat cat mai bun. Înaintea Turneului Final am participat la faza pe țară la ONSS. Am luat locul 3, dar am venit cu 3 accidentate. A fost greu și la turneul semifinal 2 chiar dacă l-am disputat pe teren propriu. La Turneul Final am plecat cu toate jucătoarele, dar nu am folosit un portar din cauza unei accidentari. Am pierdut primele două jocuri, iar dupa ce am pierdut jocul cu Vâlcea le-am trimis pe jos până la hotel și au venit înapoi să vadă meciurile, tot pe jos. Ca un medicament (râde). Am stat de vorba cu ele, le-am spus că au valoare și că pot sa aibă 6-7 goluri la pauză în ultimul meci din grupă. Le-am spus ca valoarea se vede într-un meci cu miză. Am avut 9 goluri avantaj la pauză și am bătut la 18 goluri diferență. În semifinală, am evaluat că Școala 181 are echipă foarte bună și am preferat să joc cu fetele care au evoluat mai puțin. Titularele au fost odihnite pentru finala mică, față de echipa de la Plopeni, care a fost obosită. Sunt mulțumit de rezultat dar fetele au valoare și pot juca și mai bine. Cu excepția a 3 jucătoare, restul fetelor vor evolua și la anul la junioare 1″.
Rebeca Roșca (căpitan, centru): Acest campionat a fost unul deosebit pentru noi. Chiar dacă în grupe ne-am calificat de pe locul al patrulea, dorința noastră de a demonstra că suntem cu adevărat o echipă, ne-a adus până în finala mică. În finală, am avut mari emoții, eram ‘’echipa surpriză’’, ceea ce ne-a determinat să arătăm că meritam sa fim acolo. Primele doua partide le-am pierdut , singura sansa era sa batem Baia Mare la 14 goluri difeta pentru a ne califa la golaveraj in 1-4. Dorința de a câștiga a fost mai mare decât frica de eșesc, rezultatul fiind 40-22. Unitatea grupului , încrederea antrenorului, dăruirea și munca în echipă ne-a adus bronzul”.
Loredana Vartic (inter): “A fost un turneu care l-am inceput cu stângul dar l-am terminat onorabil. Ne-am dorit foarte mult si am fost cu adevărat o echipa. La final, munca depusă pe tot parcursul acestui campionat a fost răsplatita cu medalia de bronz. La anul avem obiective și mai mari datorită rezultatului obținut”.
Anca Caramalău (pivot): “Cu toate ca ne-a fost destul de greu, am reusit sa ne realizam obiectivul si ne bucuram de roadele muncii noastre. Emotiile au aparut inevitabil dupa primele doua infrangeri, dar am reusit sa ne adunam si sa intram motivate in ultimul meci din grupa. Rezultatul a fost pe masura, avand in vedere eforturile depuse atat de noi cat si de domnul antrenor, care a avut mereu incredere in noi si ne-a fost mereu alaturi. Aici am fost primita cu caldura si asta m-a ajutat sa ma integrez destul de repede.
Diana Ivanov (portar): “Eu am făcut o entorsă la turneul semifinal 2. Recuperarea a fost destul de scurtă, dar ținând cont de importanța acestui turneu, atât fetele, cât și antrenorul mi-au fost alături pentru a mă recupera cât mai repede . Este adevărat că nu se obține așa ușor o medalie de campionat national, dar prin munca colectivă și dorința noastră de a face o impresie frumoasă, am reușit să obținem un bine meritat loc pe podium”.
Ștefania Bălăceanu: “Atât pentru echipele care au participat la turneul final, cât si pentru noi înșine, echipa Romanului a fost o adevarata surpriza. Am început cu două înfrângeri si am reușit să terminăm pe podium. Acest lucru s-a realizat după ce am renunțat la jocul individual și am hotărât să demonstrăm că suntem o echipă, nu de valori ci de VALOARE. Trebuie sa mai adaug și faptul că îi suntem recunoscatoare domnului profesor Ioan Holban, atât pentru mustruluieli, cât și pentru încurajări”.
Mădălina Elena Liță (extremă): “A fost un turneu greu pentru noi, dar ne-am îndeplinit obiectiviul, deși nu ne-a dat nimeni șansa că vom câștiga bronzul. Am fost surpiza turneului final. Chiar dacă am făcut fiecare greșeli in primele meciuri, am reușit să ne mobilizăm la momentul potrivit și am reușit calificarea. Nu am avut în viața mea, în competiții asemenea emotii cum am avut în meciul cu Plopeni, când am jucat cu medaliile pe masă. Meciul a fost dur, toate am fost motivate și ne-am susținut una pe alta, astfel am reusit să câstigăm”.
Lotul echipei LPS Roman: Ivanov Diana, Suceu Ana Maria, Căruntu Diana, Dima Alina, Liță Mădălina, Lungu Ana Maria, Vartic Loredana, Balint Raluca, Roșca Rebeca, Bălăceanu Ștefania, Oancea Anca, Caramalău Anca, Amăriuței Diana, Sandu Ramona; Antrenor:Holban Ioan;
Foto: Iulian Caramalău
Articole asemanatoare
- Galerie Foto: LPS Roman – LPS Piatra Neamt 31-27 (15-15)
- Galerie Foto: ACS Tescani-LPS Roman 29-29
- Handbal junioare 1, seria A: Rezultat decis la ultima actiune de joc! ACS Tescani-LPS Roman 29-29 (13-16)
- Sfarsit de drum pentru generatia antrenata de Ioan Holban: “Inainte de a fi sportive, ne-a invatat sa fim oameni”
- CSM Bucuresti-CSS Dinamo Brasov, singura remiza a primei etape. Vezi rezultatele din prima zi a Turneului Final de handbal junioare 1