J.O. Rio 2016: Spania obtine bronzul olimpic, dupa ce a trecut la limita de Australia
Baschet, International duminică, august 21st, 2016Spania si Australia au luptat pana in ultima secunda, in meciul pentru medaliile de bronz, victoria revenind la limita Spaniei, cu 89-88.
Spania pornea ca favorita in meciul pentru medaliile de bronz, dar Australia a dat o replica puternica incercand sa castige prima medalie olimpica la baschet masculin.
Ibericii au avut 10 puncte avans in sfertul 2, insa australienii au redus diferenta la doar doua puncte, dupa primele 20 de minute de joc. S-a mers cap la capat pana in ultimele secunde ale partidei, cele doua echipe trecand pe rand la conducere. Australia avea un punct avans, cu 5 secunde ramase de joc, dar Spania primeste doua aruncari libere, la faultul lui Mills asupra lui Sergio Rodriguez. Ibericul transforma ambele libere si Spania trece la conducere cu 89-88. Australienii nu reusesc sa puncteze pe ultimul atac, iar Spania obtine medaliile de bronz.
Pau Gasol, in varsta de 36 de ani, a fost cel mai bun jucator al partidei, cu 31 de puncte, 11 recuperari si doua pase decisive. De cealalta parte, Patty Mills s-a evidentiat de la australieni, avand 30 de puncte, doua pase decisive si o recuperare.
Foarte probabil, aceasta medalie olimpica este ultima pentru cativa jucatori din lotul Spaniei, o generatie fantastica ce si-a pus serios amprenta in baschetul european si mondial.
Foto: fiba.com