J.O. Soci 2014-Schi fond: Maiken Caspersen Falla si Ola Vigen Hattestad, campioni olimpici la Sprint-stilul liber
Alte sporturi, International marți, februarie 11th, 2014Ola Vigen Hattestad si Maiken Caspersen Falla (foto), ambii din Norvegia, au obtinut medalia de aur la Olimpiada, la proba de schi fond, sprint-stilul liber, masculin si feminin.
Probele de sprint au oferit un adevarat spectacol, atat la feminin cat si la masculin, cu decizii la foto finish si cazaturi atat in calificari cat si in finale.
Cu favorita Marit Bjoergen, eliminata in semifinale dupa ce a cazut si a terminat pe ultimul loc, aurul olimpic a revenit, tot unei norvegience, Maiken Caspersen Falla (23 ani), cu timpul de 2:35.80 minute. Medalia de argint a revenit unei compatrioate, Ingvild Flugstad Oestberg iar bronzul a fost adjudecat de slovena Vesna Fabjan.
La masculin s-a impus, tot din Norvegia, Ola Vigen Hattestad (31 ani), dupa o finala spectaculoasa in care 3 schiori au cazut in timpul cursei. podiumul a fost completat de 2 suedezi, argintul fiind castigat de Teodor Peterson, in timp ce bronzul i-a revenit lui Emil Joensson. Cei doi romani, inscrisi in concursul masculin, Paul Constantin Pepene si Florin Daniel Pripici au terminat pe locurile 65, respectiv 68, in timp ce Sara Timea a terminat pe locul 49 in competitia feminina.