Mădălina Airoaie: “Îmi doresc să am un tricou cu propriul nume, să devin eu o jucătoare de succes”
De vorba cu juniorii, National sâmbătă, septembrie 17th, 2016
Mădălina Andreea Airoaie evoluează pe postul de trăgător secund și este legitimată la clubul CSS Bacău. Împreună cu echipa a câștigat titlul național la minivolei în anul 2015. Mădălina a crescut mult în joc, în ultimul an, fiind o jucătoare de baza la clubul băcăuan. A participat cu naționala României de volei feminin speranțe la Balcaniada desfășurată în acest an în Bulgaria, fiind prima băcăuancă prezentă la o competiție internațională, la nivel de junioare, după mai bine de 10 ani de pauză. Fire ambițioasă, Mădălina își dorește să devină jucătoare profesionista de volei. Băcăuanca nu a neglijat școala, terminând clasa a-VII-a cu media 9.68.
Nume, prenume: Airoaie Mădălina Andreea
Data nașterii: 22.07.2002;
Locul nașterii: Bacău;
Echipa la care evoluează: CSS Bacău;
Postul: Trăgător secund;
Antrenor: Dumitru Matanie;
Școala de proveniență: Nr. 10 Bacău. A încheiat clasa a-VII-a cu media 9.68.
Cea mai bună performanță: Medalia de aur cu echipa CSS Bacău la Campionatul Național de minivolei fete în anul 2015.
Jurnalsportiv: – Cum ai făcut pasul către acest sport?
Mădălina: – Fără doamna Alina Matanie nu cred că aș fi practicat acest sport. Fiind profesoara la mine la școală, m-a vazut si m-a îndrumat să fac volei. Eram la începutul clasei a treia. Când am intrat prima oară în sala de antrenament mi s-a părut ceva extraordinar. La noi în școală nu se punea fileul și nu știam efectiv despre ce este vorba. Cu cât am început să avansez, cu atât mi-a fost mai ușor să mă îndrăgostesc de acest sport.
Jurnalsportiv: - Ai încercat și alte sporturi?
Mădălina: – Am făcut sărituri la înot.
Jurnalsportiv: – Este diferit un sport individual, cum este înotul, față de un sport de echipă?
Mădălina: – Da, e un alt sentiment. Dacă nu evoluează bine o jucătoare nu poți câștiga. Lupți pentru o echipă, nu doar pentru tine. Este un sentiment mai plăcut.
Jurnalsportiv: – Cum a fost la început la volei?
Mădălina: Fiind singură la părinți, pe mine acest sport m-a ajutat să văd că nu trebuie să lupt doar pentru mine, că nu totul este al meu. Acolo am ajuns într-o familie. Știi că, orice ai face, fetele vor fi alături de tine și tu alături de ele.
Jurnalsportiv: – Consideri că practicând sport te ajută și la școală?
Mădălina: – Te ambiționează și cu școala. Având și rezultate și stiind că poti, competiția de la antrenamente ajunge într-un fel și la școală. Încerci să-ți depășești colegii. La un moment dat, îți intră în reflex să te ocupi de amândouă.
Jurnalsportiv: – Nu este ușor să faci și sport și școala. Cum te-ai descurcat?
Mădălina: – Clasa a-VII-a mi s-a părut un fiasco total. Noi la echipa de club am fost împărțite în două grupe, cele care învățau dimineața aveau antrenament după-amiază și invers. Eu având școală după-amiază, nu am fost în aceeași grupă cu fetele care erau titulare, ele învățând dimineața.
Jurnalsportiv: – Contează și cum îți organizezi timpul?
Mădălina: – Da! Dacă nu ai un program strict, nu ai cum să reușești și cu școala și cu sportul. Chiar dacă nu ai 10 pe linie, dar poți să fi și tu pe acolo, pe lângă premianții din școală.
Jurnalsportiv: - În ultimul an de minivolei, când ați devenit campioane naționale, ai simțit că se poate mai mult?
Mădălina:- Nu era neapărat o presiune, dar simțeam într-un fel că era imposibil să nu ne calificăm la turneul final. Aveam în spate doi ani în care luasem bătaie, în turneele semifinale, de la viitoarele campioane naționale. Antrenamentele au fost riguroase și domnul profesor Dumitru Matanie a ținut foarte mult la execuție.
Jurnalsportiv: - Ai avut vreo perioadă în care te-ai gândit să te lași de sport?
Mădălina:- Da, chiar în acest an. Am avut o perioadă în care nu mai eram sigură dacă să mai practic acest sport. După finală am fost un pic debusolată, știam că vine clasa a-VIII-a și rezultatele de la volei nu mai erau cele care ar fi trebuit.
Jurnalsportiv: - De ce “ar fi trebuit”?
Mădălina: – Pentru că era în joc demnitatea noastră. Noi am tras acum doi ani pentru titlu la minivolei și am muncit pe brânci. La turneul final din acest an, după ce am pierdut al doilea meci, a fost o palma pentru toata echipă. A fost prima înfrângere după aproape două sezoane. Te doare când știi că ești sus. Dacă am fi câștigat și acel meci, luam și anul acesta campionatul.
Jurnalsportiv:- Ai avut aceasta dilemă, dacă să mai continui cu sportul, dar a venit apoi convocarea la lotul național. Te așteptai?
Mădălina: – Sincer, nu mă așteptam să fiu convocată. Asta a fost și motivul pentru care eu nu am renunțat la volei.
Jurnalsportiv:- Când ai primit vestea?
Mădălina: – Pe 27 mai am fost anunțată. Eram la școală și am văzut că am primit foarte multe apeluri. Am întrebat-o pe mama ce s-a întâmplat și mi-a spus că am fost convocată la lotul național. I-am răspuns că am engleza. Am început să plâng. Nu-mi venea să cred.
Jurnalsportiv: - Cum a fost la lot?
Mădălina:- A fost o experiență minunată. La naționala mi-a fost foarte usor să mă acomodez cu toate fetele. Într-o lună am reușit să clădim o echipă bunișoară.
Jurnalsportiv: - Au fost două etape de selecție până să joci la Balcaniadă. Ai avut emoții în tot acest timp?
Mădălina: - Am vrut să iau această pregătire ca pe o perfecționare, dar de fiecare dată când se anunțau care fete pleacă acasă am fost permanent cu inima în gât. Au fost niște tulburări, dar apoi m-am ambiționat și văd acum sportul cu alți ochi . Nu cred că voi mai putea renunța. După părerea mea, voleiul este un sport frumos.
Jurnalsportiv: - Ai învățat lucruri noi la lot?
Mădălina:- Au fost și exerciții noi. Au fost antrenamente solicitante și s-a pus accent pe rezistență.
Jurnalsportiv: – Poți să spui că ți-ai îmbunătățit tehnica în această perioadă?
Mădălina: – Da! Am învățat tehnici noi de preluare și așezare. La echipa de club, antrenorul Dumitru Matanie stă lângă tine până înțelegi ce ai de făcut. La lot nu mă așteptam să fie așa, mai ales că erau multe fete la început, dar dacă au văzut că te chinui si vrei sa inveti si-au facut timp și îți explicau.
Jurnalsportiv:- Ce ne poți spune despre echipele întâlnite la Balcaniadă?
Mădălina: – Se pune foarte mult accent pe serviciu, așa se făceau cele mai multe puncte.
Jurnalsportiv:- A fost vreo echipă care te-a impresionat?
Mădălina:- Mi-au plăcut toate echipele pe care le-am întâlnit. Mi-a ieșit în evidență Turcia care avea un staff mai mare ca echipa. Am rămas uimită, ținând cont că era doar un turneu la nivel de speranțe.
Jurnalsportiv:- Cum arăta echipa Turciei? Fetele erau înalte?
Mădălina:- Fetele erau destul de inalte, iar liberoul, care era cel mai scund, nu avea mai putin de 1.75 m. Au fost o echipa legata. Turcia a si castigat Balcaniada la sperante.
Jurnalsportiv:- După părerea ta, cum de aveau o echipă omogenă?
Mădălina: – Din câte am înțeles, echipa națională a Turciei are un centru unde se adună cei mai buni și stau o lungă perioadă de timp împreună.
Jurnalsportiv:- Puțini trăiesc sentimentul să cânte imnul și să-ți reprezinți țara. Cum au fost acele momente pentru tine?
Mădălina:- Este un sentiment greu de descris. Te simți de parcă acum ar fi cel mai mare meci din viața ta. Știi că reprezinți țara ta și că ai colege care au aceleași sentimente ca tine. Tremuri, fredonezi imnul și când intri te pune într-o ipostază de a da totul pe teren.
Jurnalsportiv:- Cand ai început să joci volei visai să ajungi la lot? Aveai o jucătoare drept model?
Mădălina: – Nu mă gândeam la început că pot ajunge la lot. Eu mergeam la acest sport de plăcere. Nu am avut un idol de la echipa mare. O urmăream pe Denisa Rogojinaru pentru că era pe postul meu, dar nu i-am cerut niciodată un tricou. Nu voiam un tricou pe care l-a purtat o jucătoare de succes. Îmi doresc să am un tricou cu propriul nume, să devin eu o jucatoare de succes.
Jurnalsportiv:- Știu că familia este tot timpul alături de tine. Contează sprijinul lor necondiționat?
Mădălina: – Faptul că părinții mei au fost permanent alături de mine m-a și ambiționat. Nu cred că făceam o plăcere așa mare din acest sport daca nu erau ei. Tata este permanent la sală. Nu cred că a lipsit de la vreun meci oficial, doar la unele amicale. Tata este unul dintre părinții echipei. A fost pentru toate fetele. Nu a făcut niciodată discriminare între mine și celelalte fete. El vrea să fie bine pentru toată lumea. Cred că s-a și văzut asta. La meciuri este cel cu toba, galerie number one (râde).
Jurnalsportiv: – Contează faptul că vă încurajează mereu?
Mădălina:- Foarte mult! Chiar dacă nu îți iese jocul știi că este cineva care te susține.
Jurnalsportiv: – S-a întâmplat vreodată ca unul dintre părinții tăi să te certe că nu ți-a ieșit jocul?
Mădălina:- Nu! Permanent m-au încurajat. Ei mi-au ridicat moralul când eram la pământ.
Jurnalsportiv: – Ce îți propui să faci pe viitor?
Mădălina: - Doamne ajută să devin un jucător profesionist. Pe planul doi, vreau să fac ceva tot pe partea de sport, poate să devin kinetoterapeut.
Jurnalsportiv:- Cu echipa CSS Bacău ce dorești să realizezi în acest sezon?
Mădălina: – De ce nu înca un campionat? Cred ca fetele vor fi motivate în acest an.
Jurnalsportiv:- Cum te descrii tu ca persoană?
Mădălina: – Îmi place să fac un lucru de calitate, ca la carte.
Jurnalsportiv:- Îți dorești să mai ai parte de acele trăiri cu naționala României de volei?
Mădălina: – Da! E un sentiment cu totul diferit față de la echipa de club. Sunt nervii întinși la maxim, trăirile sunt mult mai intense.
Jurnalsportiv:- Și o ultimă întrebare: acum ești dispusă să faci sacrificii pentru a obține perfomanță?
Mădălina: – Da! Prezența la lot mi-a dat de gândit că aș putea face o carieră în volei.
