Nicola Marusia Juncu: “Mă simt în lumea mea când joc volei”
De vorba cu juniorii, Locale, National, Volei sâmbătă, iulie 9th, 2016
Nicola este legitimată la clubul CSS Bacău și evoluează pe postul de ridicător. În anul 2015 a câștigat medalia de aur la Campionatul Național de minivolei, fiind o componentă de bază în echipa băcăuană. Deși este o fire emotivă, Nicola nu arată acest lucru pe teren. Joacă fiecare punct cu pasiune și determinare, încurajându-și totodată și coechipierele.
Nicola este o foarte bună pasatoare, dar la nevoie nu ezită sa atace mingea. Are ca model o mare sportiva, pe Kim Sterken-Staelens, olandeza jucand un sezon și jumătate la clubul Știința Bacău.
Nume, prenume: Juncu Nicola Marusia;
Data nașterii: 03.12.2002;
Locul nașterii: Bacău;
Echipa la care evoluează: CSS Bacău;
Postul: ridicător;
Antrenor: Dumitru Matanie;
Școala de proveniență: “Mihai Drăgan” Bacău. A încheiat clasa a-VII-a cu media 9.50.
Cea mai bună performanță: Medalia de aur cu echipa CSS Bacău la Campionatul Național de minivolei fete în anul 2015.
Jurnalsportiv: Cum ai început să practici acest sport?
Nicola: – Făceam handbal înainte și a venit mama și mi-a spus că m-a înscris la volei. Eram foarte supărată pentru că voiam să fac handbal. Făceam amândouă sporturile și domnul profesor Matanie mi-a spus că trebuie să aleg pentru că nu pot să le fac pe amândouă.
Jurnalsportiv: – Ai mai practicat și alte sporturi înainte?
Nicola: – Am făcut tenis de câmp, înot și apoi handbal.
Jurnalsportiv: – Și cum ai luat decizia să continui cu voleiul?
Nicola: – În acea perioadă o urmăream pe Kim (Sterken-Staelens) și eram foarte entuziasmată de prestația ei. Era un model pentru mine. La volei jucam pe postul de ridicător și mă gândeam că poate o să ajung ca ea. La handbal nu am avut niciun model. Până m-am decis cu adevărat ce sport o să fac a durat cam trei luni. Consider că am făcut alegerea bună și cred că regretam să văd unde au ajuns fetele de la volei.
Jurnalsportiv: Ce îți place la acest sport?
Nicola:- Aici ma regasesc eu. Fac acest sport de plăcere și când am puțin timp liber tot volei vreau să joc. Îmi dă o stare de bine. Nu practic acest sport de gura părinților, asta simt eu.
Jurnalsportiv: – După două turnee semifinale în care ați ieșit pe locul 2, ați simțit în ultimul an de minivolei că se poate obține mai mult?
Nicola: – Da, aveam experiența din urmă. Am învățat și din meciurile amicale disputate și noi jucam mai bine. Domnul profesor ne-a spus că vrea să luăm campionatul, asta ne-a ambiționat și pe noi. Au fost și părinții alături care ne-au încurajat mereu. Eu cel puțin, simțeam că e campionatul nostru.
Jurnalsportiv: – Turneul final de minivolei s-a disputat în Bacău. A fost o presiune în plus sau a fost o bucurie?
Nicola: – Pentru mine nu a fost o presiune. Eram fericită și speram să obținem un rezultat mare.
Jurnalsportiv: – Ați avut o grupa dificilă la turneul final de minivolei, cu Brașov, Târgoviște și Lugoj. Au urmat două meciuri tensionate cu set decisiv. În cel de-al doilea set din finală, titularele nu au evoluat. Crezi că a fost decizia bună?
Nicola: – Da, a fost decizia foarte corectă. Eram la pământ să spun asa după ce am pierdut primul set. Dacă intram și în al doilea set era foarte posibil să nu ne revenim.
Jurnalsportiv: – Sunt momente în joc când simți că se poate, dar în același timp unele dintre coechipiere nu te ințeleg?
Nicola: – Da! Încerc să le incurajez și observ uneori că merge.
Jurnalsportiv: – Contează când începi bine sau te afectează când începi mai slab?
Nicola: – Consider că uneori nu încep așa bine. Mai greșesc și eu o minge-două la început, din cauza emoțiilor, dar îmi revin repede.
Jurnalsportiv: – Cum încerci să treci peste momentele mai dificile când nu îți iese jocul?
Nicola: – Mă uit în jurul meu și îmi spun “Nicola ești la un meci important și trebuie să arăți ce poți” și ușor-ușor îmi revin.
Jurnalsportiv: – Când îți este greu și simți părinții că te încurajează, asta te ajută?
Nicola: – Foarte mult! Când greșesc și văd că mama mă încurajează, parcă mă face să fiu mai bună, să lupt mai mult. Tata e mai emotiv și uneori iese afară din sală, nu rezistă presiunii de fiecare dată.
Jurnalsportiv: – După aur ați trecut la categoria speranțe. A fost dificilă această trecere?
Nicola: – Nu, chiar de abia așteptam. Noi am jucat și la divizia speranțe când eram la minivolei și eram obișnuite și cu fileul mai ridicat.
Jurnalsportiv: – După aurul de la minivolei, doreai să obții la fel și la speranțe?
Nicola: – Da, eu nici nu-mi puneam problema. Știam că au plecat toate echipele cu fete mai mari cu un an și eram entuziasmată că nu aveam un adversar mai mare de vârstă.
Jurnalsportiv: – Deși ați avut două victorii în grupă la Turneul Final, în fața primelor două clasate, nu v-ati calificat în semifinale? A fost un moment dureros?
Nicola: – Foarte dureros! Am plâns o noapte întreagă. Mama a încercat să mă calmeze, dar nu credeam că s-a întâmplat așa ceva. Am pierdut doar un meci în grupe și asta după ce s-a accidentat Mădălina (secundul echipei CSS Bacău). Asta le-a afectat foarte tare pe fete. În acel meci cu Târgoviște eu am crezut până la ultimul punct că putem reveni.
Jurnalsportiv: – Chiar dacă ati avut dezamagirea la turneul final de sperante, crezi că puteți avea un sezon bun și la divizia cadete?
Nicola: – Sunt convinsă că putem ajunge la turneul final.
Jurnalsportiv: – Să înțeleg că pentru tine voleiul este o provocare?
Nicola: – A fost, este și va fi mereu (râde).
Jurnalsportiv: – Ai avut și o experiență frumoasă la lotul național. Cum a fost acolo?
Nicola: – Am învățat foarte multe lucruri noi. De exemplu, la mine la echipă dau pas mai înalt să ajungă jucătoarele, iar la lot pasele trebuie să fie mai rapide.
Jurnalsportiv: – Îți dorești să revii, pe viitor, la lot?
Nicola: – Normal! Îmi mai trebuie câțiva centimetri și sunt convinsă că voi reveni.
Jurnalsportiv: – Cum te descurci și cu scoala? Reușești să mai ai timp liber pentru hobby-uri?
Nicola: – Pentru mine, voleiul este hobby (râde). În cursul săptămânii n-am timp liber deloc. După ce vin de la școala ba am pregătire, ba am antrenament. Sâmbăta îmi fac temele și doar duminica mai am ceva timp liber. Mai ies cu rolele și mă plimb sau alerg împreună cu mama. Îmi place mișcarea.
Jurnalsportiv: – Te-ai gândit să continui cu voleiul și pe viitor?
Nicola: – Da! Nicio secundă nu m-am gândit că aș putea să mă las de volei.
Jurnalsportiv: – Ai urmărit multe meciuri de la echipa de senioare. Ce ai învățat de la acele jocuri?
Nicola: – Pe mine foarte multe m-a învățat Kim. Majoritatea șmecheriilor din teren, să le spun așa, ea mi le-a arătat.
Jurnalsportiv: – Ce ai învățat de la ea?
Nicola: Am învățat cum să mă comport în teren. Ea avea multă experiență de joc. Mama îmi spunea mereu să merg la Kim să ma învețe câte ceva, dar eu nu am vrut la început. Acum o apreciez pe mama pentru că a avut dreptate.
Jurnalsportiv: – Știu că erai bună prietenă cu Kim. Ce ți-a plăcut la ea?
Nicola: – Modul ei de a juca și cât de pozitivă era pe teren.
Jurnalsportiv: – Nu ai văzut și alte jucătoare cu un stil asemănător?
Nicola: – Nu! Avea ea ceva al ei. Îmi zicea că înainte de meci se concentrează, se gândește la joc. Mi-a plăcut la ea că este foarte imprevizibilă în joc. Asta am încercat să fac și eu la finală. Am auzit discuții între doi arbitri că sunt imprevizibilă în joc și m-a bucurat foarte mult lucrul ăsta.
Jurnalsportiv: – După ce a plecat Kim, ai mai ținut legătura cu ea?
Nicola: – Da, mai vorbim uneori seara. În vacanță asta ne-am propus să mergem la ea.
Jurnalsportiv: – Cum ești tu la caracter? Te poți descrie puțin?
Nicola: – Sunt o fire pozitivă când vine vorba de jucat volei. Mă simt în lumea mea când joc volei, dacă pot spune așa.
Jurnalsportiv: – Și în general? Ești o fire sensibilă?
Nicola: – Sunt foarte emotivă. Nu vreau să arăt că sunt emotivă, dar așa e felul meu de a fi.
Jurnalsportiv: – Crezi că te ajută voleiul să-ti depășești emotivitatea?
Nicola: – Da! E sport de echipă și chiar mă ajută.
Jurnalsportiv: – Ce îți dorești să realizezi în acest sport?
Nicola: – Vreau să joc la o echipa bună și să mă remarc prin ceea ce fac.
Jurnalsportiv: – Sunt persoane care te-au susținut și te-au ajutat în ceea ce faci. Daca vrei, poți să le mulțumești prin intermediul acestui interviu.
Nicola: – Vreau să mulțumesc familiei mele că mă sustine. Părinții m-au susținut cel mai mult. Și bunicii au fost alături de mine la fiecare meci. Încurajarea lor contează foarte mult pentru mine. Vreau să-i mulțumesc și domnului antrenor Dumitru Matanie. Datorită dumnealui am câștigat finala și am ajuns până aici.
