Poate Alexandru Dedu să revitalizeze handbalul românesc?
Editoriale, Handbal, National vineri, februarie 14th, 2014Pe seama alegerilor pentru desemnarea preşedintelui Federaţiei Romane de Handbal au fost nenumărate păreri şi articole. Dupa 18 ani la şefia FRH, Cristian Gaţu a mai candidat pentru încă un mandat. Remus Drăgănescu şi-a incercat şi dumnealui şansa pentru postul de preşedinte. Şi totusi, alesul a fost Alexandru Dedu, fostul mare pivot al naţionalei României, i-a surclasat pe cei doi încă din primul tur.
Recunosc faptul că pentru mine a fost o surpriză această alegere şi nu pentru că domnul Dedu nu ar fi capabil ci pentru că noi românii avem obiceiul să rămânem în trecut. Nu am să fac acum analiza realizărilor şi eşecurilor domnului Gaţu în funcţia de preşedinte, nici nu pot spune dacă domnul Drăgănescu era o soluţie bună sau nu. În schimb, Alexandru Dedu are un avantaj ferm, din punctul meu de vedere şi anume că poate aduce un suflu nou în această instituţie.
Am văzut în diverse articole, obiectivele domnului Dedu pe termen mediu şi lung. Erau printre obiective, revitalizarea handbalului românesc şi câştigarea de medalii la Campionatele Europene si Mondiale. Arată frumos şi promiţător, dar poate Alexandru Dedu să revitalizeze handbalul românesc? Sau poate România să spere la noi medalii pe plan internaţional? Indrăznesc să spun NU şi îmi voi argumenta răspunsul. În sportul de echipă şi într-o instituţie administrativă nu poate un singur om să le facă pe toate. Pentru medalii depindem aici de mulţi factori, cum ar fi antrenori, jucători, condiţiile şi perioadele de pregătire. Am enumerat doar câteva idei care mi-au venit imediat în minte, ele pot fi mult mai multe. Accentuez că nu e treaba de un singur om aici, de dorinţă individuală (deşi un singur om se poate reaprinde scânteia), ci trebuie să fie un întreg, format din oameni pricepuţi şi dăruiţi pentru handbal. Dacă avem în federaţie oameni pricepuţi sau care să se plieze pe cererile noului preşedinte, asta vom vedea pe viitor, dar fără o echipă solidă, cu acelaşi suflu şi pe aceeaşi lungime de undă cu preşedintele, e posibil ca domnul Dedu să se plafoneze în problemele administrative de zi cu zi, aşa cum au păţit şi alţii. Dar alături de un nucleu bine gândit, fiecare o rotiţă într-un mecanism bine uns, cred că handbalul românesc poate renaşte, pentru că talent în sport avem.
De obicei, avem o oarecare ezitare la nou, probabil şi delegaţii au avut aceeaşi temere. Cu toate acestea, au dovedit că ne putem rupe de trecut şi putem încerca lucruri cu oameni noi. Nu sunt tâlmaci al handbalului românesc sau mondial şi nici expert în legislaţie, dar cu ambiţie şi iubire în ceea ce faci, poţi depăşi multe obstacole.
Mult succes domnule Alexandru Dedu în mandatul dumneavoastra! Sunt ferm convins că vor fi multe greutăţi în realizarea obiectivelor (toate, nu doar cele enumerate de mine). Dar cu implicare totală, cu răbdare de fier şi oameni “nebuni” pentru acest sport se pot depăşi limite nebănuite. Cel puţin, eu “naivul” aşa cred…
Articole asemanatoare
- Implementari noi la cursul de perfectionare pentru antrenorii care predau la nivel de juniori
- Declaratiile dupa jocul Stiinta M.D. Bacau – HCM Constanta
- Alexandru Dedu: “Lumea trebuie să înțeleagă că performanțele sportive vin în urma unor investiții”
- O nouă eră în handbalul românesc! Alexandru Dedu ales preşedintele FRH