Robert Glință: “Ştiu să mă concentrez foarte bine înainte de probe”
Alte sporturi, Inot, National marți, aprilie 8th, 2014La Campionatul Național de Seniori și Juniori desfășurat în Bacău, Robert Glință a reușit două recorduri naționale la probele sale favorite, de 50 și 100 metri spate. La finalul competiției, Robert a avut amabilitatea să acorde un mic interviu pentru jurnalsportiv.ro, în care ne vorbește despre aceste reușite, cum a început înotul și despre planurile sale în viitorul apropiat.
Jurnalsportiv.ro: – Robert, cum a fost acest Campionat Național pentru tine?
Robert Glință: – A fost un turneu reușit din toate punctele de vedere. Am reușit să-mi îmbunătățesc timpul la majoritatea probelor. Am doborât și cele două recorduri la probele mele favorite și forte, 50 și 100 metri spate. A fost cel mai reușit concurs de până acum. Mă pregătesc în continuare pentru Balcaniadă, care va avea loc peste 3 săptămâni, în Grecia. Sper să rămân în pregătire la intensitate maximă și să dobor și timpii aceștia.
Jurnalsportiv.ro: – Aceste rezultate ți-au ieșit și la antrenamente sau a fost un vârf de formă?
Robert Glință: – Bineînțeles că a fost un vârf de formă, dar sper să mai prind încă un vârf de formă, în vară, la Campionatele Europene de juniori.
Jurnalsportiv.ro: – Cred că te pregătești intens. Câte antrenamente ai pe săptămână ?
Robert Glință: – Am 9 antrenamente pe săptămână, totul decurge perfect, sunt foarte bine sistematizate.
Jurnalsportiv.ro: – Ai mai făcut și alte sporturi?
Robert Glință: – Am mai făcut și karate și fotbal. Înot fac de 7 ani de zile, de la 9 ani.
Jurnalsportiv.ro: – Cum ai rămas la înot?
Robert Glință: – Inițial am venit să învăț să înot, după care antrenorul de la Pitești, Viorel Ciobanu, m-a luat la performanță.
Jurnalsportiv.ro: – Cum ai justifica aceste performanțe ale tale, de până acum? Muncă, răbdare, calm? Iți trebuie și o tărie de caracter…
Robert Glință: - Bineînțeles, trebuie să ai cam toate calitățile. Nu mă laud că le am pe toate, dar știu să mă concentrez foarte bine înainte de probe.
Jurnalsportiv.ro: – Acum în incheiere, o intrebare capcana. Cine e principalul adversar, concurentul de lângă tine sau cronometrul?
Robert Glință: – (Răspunde serios) Principalul adversar este cronometrul, bineînțeles.
Jurnalsportiv.ro: – Presupun că acesta este răspunsul pentru sportivii ce urmăresc perormanțe mari…
Robert Glință: – Chiar dacă nu mi-ați fi dat variante de raspuns, tot cronometrul spuneam (zâmbește).
Robert Glință a obținut 9 medalii la aceste Campionate Naționale de seniori și juniori, 8 de aur și o medalie de bronz. A fost pe prima treaptă a podiumului la juniori, la total, după tabelul de punctaj internațional.
Articole asemanatoare
- J.O. Rio 2016: Avem un finalist la Natatie!!! Robert Glinta s-a calificat in finala probei de 100 m spate
- J.O. Rio 2016 – Inot: Robert Glinta s-a calificat in semifinale in proba de 100 de metri spate!!!
- Campionatul National de inot, Bacau 2014. Rezultatele din ultima zi a competitiei
- Robert Glinta, la cel de-al doilea record la Campionatul National de inot, Bacau 2014. Rezultatele complete din cea de-a doua zi a competitiei