Rugby: Stejarii au suferit singura infrangeredin acest an in partida cu Fiji. Romania – Fiji 7-26
Alte sporturi, International, National duminică, noiembrie 24th, 2013Pe Stadionul National Arcul de Triumf Stejarii au disputat ultima partida test din acest an in fata celor din Fiji, o disputa care s-a dovedit extrem de grea, in fata unui adversar valoros.
Diferenta de scor de la finalul jocului, de 19 puncte in favoarea oaspetilor, nu reflecta in totalitate situatia din teren, echipa noastra reusind momente bune si chiar perioade in care si-a dominat adversarul, mai ales pe inaintare.
Istoria partidei s-a scris practic in prima repriza, atunci cand s-a marcat majoritatea punctelor, fijienii aratand inca de la primul fluier ca sunt o echipa redutabila in jocul pe treisferturi, atunci cand, dupa o patrundere a lui Matadigo, puteam consemna si prima incercare a partidei.
Stejarii nu s-au lasat mai prejos, in primul sfert de ora jocul fiind extrem de spectaculos si deschis, din pacate insa pentru noi, dupa un atac inceput de Fercu din propriul 22 si continuat de Gal, fijienii s-au aparat bine, reusind sa replice taios pe contraatac.
Asa s-a nascut primul eseu al partidei, finalizarea apartinandu-i fundasului Talebulamaijaina, Baiakeinuku a nimerit bara in tentativa de transformare si scorul a devenit 5-0 pentru Fiji dupa 13 minute jucate.
Cinci minute mai tarziu Stejarii au avut sansa de a reduce din diferenta de scor, Vlaicu insa a ratat o lovitura de pedeapsa, distanta fiind insa una considerabila, de aproximativ 45 de metri fata de butul advers.
Minutul 20 a adus cea de-a doua incercare a echipei din Insulele Pacificului, o actiune inceputa din propria jumatate teren fiind dusa pana in terenul nostru de tinta, finalizarea apartinadu-i centrului Nadolo, Baiakeinuku trimitand transformarea din nou in bara.
Au urmat momente foarte bune ale Stejarilor care, condusi cu 10-0, au inceput sa-si faca jocul obisnuit dominand pe inaintare, presiunea constanta a echipei noastre masandu-i pe fijieni la limita propriului teren de tinta.
Astfel, dupa mai multe tentative de a-i impinge in propriul teren de tinta, fijienii au fost penalizati pentru greseli repetate, arbitrul dictand eseu de penalizare pentru Stejari, Vlaicu nu a intampinat greutati si a transformat, reducand ecartul la trei puncte.
Finalul primei parti a apartinut insa celor din Fiji si in minutele 38 si 40 Baiakeinuku a concretizat doua lovituri de pedeapsa, iar la pauza tabela de marcaj indica rezultatul Romania-Fiji 7-16.
Repriza secunda a debutat cum nu se putea mai rau pentru Stejari, fijienii reusind un nou eseu chiar la prima actiune, pentru a mari diferenta de scor la 16 puncte.
Talebulamaijaina a jucat repede la mana o lovitura de pedeapsa, surprinzand nepregatita apararea noastra, dupa care i-a pasat lui Nagusa, aripa fijiana reusind cea de-a treia incercare pentru echipa sa, un eseu la centru transformat fara emotii de Baiakeinuku.
Pe durata intregii reprize secunde, niciuna dintre echipe nu si-a creat ocazii de a inscrie, partida disputandu-se cu precadere intre cele doua 22-uri, atat Stejarii cat si fijienii reusind sa se blocheze reciproc, oaspetii jucand din minutul 61 in 14 jucatori, dupa ce Nadolo a primit un cartonas galben.
In ultimul minut al partidei oaspetii au beneficiat de o penalitate, pe care Nadolo a concretizat-o in puncte, si astfel partida Romania-Fiji s-a incheiat cu rezultatul de 26-7 in favoarea oaspetilor.
Stejarii, in ciuda infrangerii, incheie acest an cu un bilant pozitiv avand noua victorii, un rezultat de egalitate si o singura disputa pierduta, jocul aratat de baietii nostri mai ales in partidele test ale lunii noiembrie demonstrand ca sunt favoriti pentru calificarea la Cupa Mondiala din 2015.
Romania-Fiji 7-26 (7-16)
Au marcat:
Romania: Eseu de penalizare, Vlaicu (tr)
Fiji: Talebulamaijaina (e), Nadolo (e l p), Nagusa (e), Baiakeinuku (2 lp, tr)
Articol preluat de pe site-ul http://frr.ro/