Sc. 181 SSP Bucuresti-Stiinta Bacau 39-30 (22-16). Bucurestencele ajung la 3 victorii din 3 partide
Handbal, National luni, octombrie 6th, 2014Sc. 181 SSP Bucuresti a invins Stiinta Bacau in cadrul etapei a IV-a a Diviziei A de handbal feminin.
Duminica, s-a disputat cea de-a patra etapa a Diviziei A, seria A, la handbal feminin, bucurestencele reusind o victorie scontata in fata bacauancelor.
Oaspetele au marcat primul gol al partidei, dar gazdele au trecut rapid la conducere, cu 5-1 in minutul 5. Bacauancele au tinut aproape de adversar, reusind chiar sa egaleze la 16 in minutul 26. Au urmat apoi 4 minute fara gol marcat pentru oaspete, iar gazdele termina cele 30 de minute cu un avans de 6 goluri, 22-16.
In repriza secunda bucurestencele nu le-au mai permis bacauancelor sa se apropie pe tabela de marcaj, victoria revenind gazdelor la 9 goluri diferenta.
Campioana mondiala cu nationala Romaniei de handbal junioare, Dana Abed Kader, a fost jucatoarea cu cele mai multe goluri marcate pentru bucurestence, cu 12 reusite, fiind urmata de Alexandra Gavrila, cu 11 goluri marcate.
Sc. 181 SSP Bucuresti bifeaza cea de-a treia victorie in tot atatea partide disputate (in prima etapa a stat) in timp ce formatia bacauana este pe locul 8 in clasament, din 11 formatii, cu o victorie in 4 partide disputate.
Sc. 181 SSP Bucuresti: Emilia Anghel, Sara Abed Kader – Ioana Dobrica (4), Dana Abed-Kader (12), Maria Gavrila (11), Alexandra Badea (4), Madalina Stanciu, Denisa Selever (2), Alice Petre (2), Georgiana Codrea (1), Alexandra Banciu (3).
Stiinta Bacau: Ana Maria Miholca, Elena Uricaru, Elizabeth Pastor – Crina Croitoru, Monica Istoc, Ana-Maria Ciurariu (11), Laura Versescu (2), Oana Zaharescu (1), Iuliana Faig (6), Alina Buca, Anca Manole (3), Alexandra Ciorata, Cornelia Tocu, Adriana Chelaru (7).