Snooker, Finala Masters: Neil Robertson-Shaun Murphy 2-10. Englezul bifeaza “Triple Crown”
Alte sporturi, International duminică, ianuarie 18th, 2015Duminica, englezul Shaun Murphy s-a impus intr-o maniera categorica in finala Masters, contra numarului 1 mondial, Neil Robertson, australianul reusind sa castige doar doua jocuri in cele doua sesiuni.
A fost o finala intre numarul 1 mondial (Neil Robertson) si numarul 11 ( Shaun Murphy), dar englezul nu a tinut cont de pozitia in clasamentul general si a inceput foarte decis partida. A condus cu 5-0 la jocuri, australianul avand o revenire de orgoliu, reusind sa castige jocul 6, cu un break de 80 de puncte. Murphy a condus cu 6-1 la jocuri si 49-43 in jocul 7, dar australianul revine si termina sesiunea la 4 jocuri in urma englezului, 2-6.
Primul joc din a doua sesiune a fost si cel mai echilibrat, numarul 1 mondial avand un avantaj de 23 de puncte, 55-32, dar Murphy nu cedeaza jocul si se impune cu 57-55. A urmat apoi cel de-al doilea break de 127 de puncte reusit de englez in aceasta finala, australianul neavand solutii nici in urmatoarele doua jocuri.
A fost o victorie zdrobitoare a englezului, care se impune pentru prima data in acest turneu. Pentru calificarea in finala, Neil Robertson a primit un cec in valoare de 90.000 de lire sterline, iar castigatorul s-a ales cu un premiu de 200.000 de lire sterline.
Cu aceasta reusita, Shaun Murphy, in varsta de 32 de ani, intra intr-un grup stilat de jucatori de snooker, al zecelea la numar, care bifeaza “Triple Crown’” in cariera: Campionatul Mondial – 2005, Campionatul Regatului Unit – 2008 si Masters – 2015.
Finala Masters 2015: Neil Robertson – Shaun Murphy 2-10 (6-70, 53-66, 0-127, 24-77, 32-80, 80-0, 0-70, 69-49, 55-57, 0-127, 13-73, 7-83)
Sursa foto: http://www.bbc.com/sport