Turneu Semifinal Bacau: Steaua termina grupa pe primul loc dupa doar doua partide disputate. Bacaul si Constanta, meci decisiv pentru calificarea la Turneul Final
National, Volei duminică, martie 23rd, 2014In turneul semifinal desfasurat la Sala Sporturilor Bacau, a avut loc, sambata, etapa a -II-a de volei juniori, Seria I. Steaua si-a asigurat calificarea de pe primul loc in grupa, dupa doar doua partide disputate, iar CSS Bacau, CSS 1 Constanta si LPS Piatra Neamt se lupta pentru singurul loc ramas ce aduce calificarea la Turneul Final.
In primul meci de sambata s-au intalnit echipele victorioase din prima zi a competitiei. Dupa Victria de doua puncte cu LPS Piatra Neamt, Bacaul a intalnit favorita, Steaua Bucuresti, echipa ce a castigat categoric in prima partida disputata. Stelistii s-au impus in primul set, fiind echipa mai constanta, dar in actul secund, bacauanii s-au mobilizat exemplar si dupa un inceput puternic, 13-5, au castigat setul secund cu 25-15. Urmatoarele 2 seturi au fost echilibrate, dar cu un plus de partea Stelei, care se impune cu scorul de 3-1 la general. Cu aceasta victorie, Steaua acumula 6 puncte si era sigura de calificare la Turneul Final.
In cea de-a doua partida a zilei s-au intalnit CSS 1 Constanta si LPS Piatra Neamt, un meci intre doua echipe apropiate ca valoare. Nemtenii si-au luat un avans considerabil in primu set, avand 6 puncte avantaj, 20-14, dar constantenii nu renunta si reusesc egalarea 20-20, 23-23. Mai mult, primul set revine Constantei cu 28-26, care a luat astfel un avantaj atat pe tabela, cat si moral. Nemtenii au tinut aproape si in urmatoarele 2 seturi, dar Constanta s-a dovedit formatia mai concetretata pe final, reusind victoria in 3 seturi. Totusi, CSS 1 Constanta va fi depunctata cu un punct, deoarece nu a avut in teren un jucator de talie, asa cum prevede regulamentul.
Iata rezultatele inregistrate si clasamentul dupa cea de-a doua etapa disputata:
CSS Bacau – CSA Steaua Bucuresti 1-3 (19-25, 25-15, 20-25, 21-25;
CSS 1 Constanta – LPS Piatra Neamt 3-0 (28-26, 25-23, 25-22);
Clasament: 1) Steaua Bucuresti 6 p.; 2) CSS Bacau 3 p.; 3) CSS 1 Constanta 2 p.; 4) LPS Piatra Neamt 1 p.;
Meciul decisiv pentru cel de-al doilea loc care aduce calificarea la Turneul Final pare a fi partida din primul meci de duminica, CSS Bacau-CSS 1 Constanta. Totusi, calculele hartiei mai dau sanse si formatiei din Piatra Neamt, o victorie cu 3-2 in primul meci a formatiei CSS 1 Constanta, coroborata cu o victorie a nemtenilor cu 3-0 sau 3-1 in fata Stelei, va trimite echipa din Piatra Neamt la Turneul Final.
Articole asemanatoare
- “E un sentiment frumos să știi că esti în cele mai bune 6 echipe din țară”
- Dumitru Matanie (antrenor CSS Bacau): “Rezultatul de la turneul final nu reflecta valoarea echipei”
- Galerie foto, baschet masculin under 18: CSS Bacau-LPS Bihorul Oradea 81-108
- Galerie foto, volei feminin sperante: CSS Bacau-CSM LPS Focsani 3-0
- CSS Bacau este gazda Turneului Final de minivolei fete!